Moldovenii nu renunță! Tot mai multe acte false descoperite la frontieră

0
407




Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit asupra a doi cetăţeni ai Republicii Moldova documente de identitate cu însemnele autorităților din România, ce s-au dovedit a fi false.









În data de 17 august 2021, în jurul orelor 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, doi bărbaţi, cetăţeni ai R. Moldova, în vârstă de 18, respectiv 19 ani.
În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi asupra persoanelor, colegii noștri descoperind, asupra celor doi bărbaţi, cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, care aveau imprimată fotografia persoanelor în cauză.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.