Muncitorii de la fermele de sparanghel vor fi protejați. Iată cine vrea să schimbe legea!

0
202




PROIECT… Miercuri, deputatul PSD de Vaslui, Adrian Solomon, a depus la Parlament o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate, împreună cu mai mulți parlamentari PSD, în vederea creării unor condiții mai bune cetățenilor români care pleacă la muncă sezonieră în străinătate.









„Dreptul fundamental la liberă circulație a lucrătorilor permite cetățenilor români să se deplaseze în zone în care există un deficit al forței de muncă sau unde au mai multe șanse de angajare, ca să își găsească locuri de muncă mai bine adaptate competențelor lor și să elimine blocajele apărute pe piața muncii.

Prin libera circulație a lucrătorilor trebuie respectat principiul egalității de tratament și cel al interzicerii oricărei forme de discriminare pe motive de naționalitate, care sunt înscrise în dreptul Uniunii încă de la adoptarea tratatelor fondatoare, precum și principiul egalității de remunerare – egalitatea dintre lucrătorii cu contract pe durată determinată și lucrătorii cu contract permanent care efectuează o muncă similară, egalitatea dintre lucrătorii cu fracțiune de normă și cei cu normă întreagă”,

anunță deputatul Solomon.

Lucrătorii români sezonieri care își părăsesc patria pentru a culege recolte în alte țări sau pentru a lucra în abatoare, ori în alte locuri de muncă, trebuie să beneficieze de protecție specială pentru sănătate, mai ales în perioada unor situații speciale, cum este această stare de urgență. Angajatorul are obligația legală de a garanta condiții de muncă, de cazare și de transport pentru a evita riscurile pentru sănătate și pericolul pentru viață.

„Astfel, prin inițiativa depusă dorim să modificăm legislația în scopul protejării lucrătorilor români sezonieri, și nu numai, și să le fie asigurate condiții de călătorie în scopul protejării sănătății lor, cazare și condiții de muncă decente, securitatea muncii, care este obligatorie. Alte modificări care vin în sprijinul cetățenilor români care aleg să lucreze în străinătate se referă la:

– înainte de deplasarea către statul de primire, încheierea unei asigurări de sănătate, precum și punerea la dispoziția lucrătorului român a contractului de muncă sau documentului echivalent, în limba română și tradus în limba statului de destinație sau într-o altă limbă de circulație internațională, din care să reiasă inclusiv nivelul remunerației brute și nete de care va beneficia;

– dovada că angajatorul asigură cazare pentru lucrătorul sezonier și condițiile de cazare îndeplinesc standardele generale în materie de sănătate și siguranță în vigoare în statul de primire;

– dovada că angajatorul de lucrători sezonieri va asigura plata pentru costul călătoriei dus-întors între domiciliul lucrătorului sezonier din România și locul de muncă din statul de primire”,

a mai spus deputatul Solomon.