Municipiul Vaslui intră în cursa pentru Capitală a Tineretului. Alegerea va fi făcută în 2023

0
221

Municipiul Vaslui poate deveni noua Capitală a Tineretului 2023, dacă proiectul echipei de tineri vasluieni care-și doresc acest titlu va trece de prima rundă de selecție. Inițiativa vine din partea unei echipe alcătuită din: Victor Munteanu, Ioan Crețu, Teodora Panainte, Șerban Grecu, Petra Rusu, Dragoș Crăescu, Daria Postolache. Prin acest proiect se dorește dezvoltarea ecosistemului de tineret, îmbunătățirea stării de bine, diversificarea proiectelor și activităților pentru tineret.

“O echipă de tineri din Vaslui se luptă pentru cîștigarea titlului de Capitala Tineretului din România, care va angrena orașul, pe durata întregului an 2023, în activități cu și despre tineri, cadru care va avea beneficii pe termen lung asupra tinerilor și municipiului, ducând la o mai bună dezvoltare economică și socială, bazată pe nevoile și obiectivele reale ale tinerilor. Conceptul programului scris de către noi poartă denumirea de ImproVS și lansează un apel la acțiuni de inovare și îmbunătățire(„to improve”) a municipiului Vaslui, pentru construirea unui Vaslui profund diferit față de imaginea negativă constituită, care fără niciun dubiu, a afectat stima de sine a tinerilor vasluieni și le-a creat bariere în încercarea lor de a se remarca și altfel.

Prin cîștigarea titlului de capitală a tineretului, putem crea o nouă perspectivă asupra mediului vasluian, asupra locuitorilor tineri, care dețin resurse și vor să le valorifice, viziunile lor transformându-se în proiecte de dezvoltare urbană. Inițiativa este susținută de către Primăria Municipiului Vaslui, aceasta venind în mod oficial și cu o scrisoare de intenție care va fi atașată dosarului de candidatură. Rezultatul primei runde de selecție va fi anunțat pe 30 August 2021, iar rezultatul final și anunțarea capitalei 2023 va avea loc pe 9 Octombrie 2021″, a transmis echipa, printr-un comunicat de presă.

Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret, creat la nivel național, ce permite organizațiilor de și pentru tineret să își identifice și să rezolve problemele actuale, colaborând cu autoritățile locale. Acest program este cel mai ambițios program național destinat tinerilor, pentru că pune accent pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele românești, în general, dar și pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret urbane, în mod special. În fiecare an, un oraș din România primește, în urma unui concurs de concepte, titlul de Capitala Tineretului din România și este sprijinit financiar, respectiv prin formare și consultanță, în pregătirea și implementarea inițiativelor din dosarul de candidatură.