NăzdrăVIN crește! Program extins, mai multe crame și experiențe pentru iubitorii de vin la Bârlad
Evenimentul care promite să redefinească degustărilae de vin din Bârlad — NăzdrăVIN — își mărește orizonturile! Pentru că interesul publicului și al cramelor a depășit toate așteptările, organizatorii au decis extinderea programului evenimentului.
Astfel, pe 30 martie 2025 , Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad își va deschide porțile pentru iubitorii de vin începând cu ora 14:00, oferind 6 ore de experiențe senzoriale și descoperiri unice, până la ora 20:00.
Această schimbare vine din dorința de a oferi mai mult timp pentru explorare, mai multe momente de interacțiune cu expozanții și un spațiu generos dedicat cramelor și pasionaților de vinuri din întreaga țară, și nu numai .
Bilete disponibile și detalii acces
Accesul la eveniment se face exclusiv pe baza biletului, disponibil la prețul de 75 RON. Biletele pot fi achiziționate doar online, de pe: ● nazdravin.ro ● iabilet.ro
Crame participante și expozanți confirmați (actualizare 7 martie 2025)
Selecția cramelor care vor participa la prima ediție NăzdrăVIN transformă acest eveniment într-un adevărat tur al aromelor din Moldova și din întreaga țară .
Crame consacrate, artizani ai vinului și mici producători pasionați și-au confirmat prezența, promițând o experiență de degustare memorabilă:
Crame participante ● Cramele Recaș – un reper al excelenței în vinul românesc ● Domeniile Franco-Române – eleganță franțuzească și suflet românesc în fiecare sticlă ● Cricova – legenda subterană a Republicii Moldova, cu vinuri de colecție ● Crama Oprișor – creativitate și terroir oltenesc într-o gamă inconfundabilă ● Chateau Cristi – rafinament moldovenesc cu o istorie nobilă de peste un secol ● Casa Petru – vinuri de autor ce surprind esența podgoriilor moldovenești ● Alter Ego – vinuri ce pun în valoare curajul experimentării și al inovației ● Basavin – tradiție și autenticitate basarabeană îmbinate armonios ● Domeniile Sâmburești – vinuri aristocrate cu tradiție și prestigiu internațional Expozanți confirmați ● AQUA Carpatica – apa minerală românească recunoscută pentru puritatea sa ● La Moldoveni – brutărie și patiserie locală din Bârlad, cu produse tradiționale proaspete ● Panifcom – brutărie și produse de panificație cu gust autentic moldovenesc ● Produse-Moldovenesti.ro – selecție de produse tradiționale din Republica Moldova ● Zamora Print – soluții creative de personalizare și materiale promoționale Lista rămâne deschisă, iar noi surprize vor fi anunțate pe măsură ce noi producători confirmă prezența la cel mai savuros eveniment al primăverii din Bârlad .
O degustare de vin care devine experiență culturală NăzdrăVIN nu este doar o degustare, ci o adevărată aventură interactivă.
Te așteaptă:
● Degustări ghidate și povești savuroase despre vin
● Prezentări speciale cu somelierul Virgil Sasu
● Blind tasting – un test al simțurilor ● Food pairing creativ – combinații surprinzătoare de vin și gustări locale
● Concursuri, jocuri și momente de socializare
Evenimentul este organizat sub egida ALT Fest, un proiect dedicat revitalizării scenei de evenimente social-culturale și de tineret din Vaslui, și se bucură de susținerea Teatrului „Victor Ion Popa”, care promovează inițiativele culturale locale.
Mai mult decât un eveniment – un punct de întâlnire pentru pasionați și profesioniști NăzdrăVIN aduce laolaltă producători de vin, somelieri, iubitori ai licorii lui Bachus și curioși dornici să învețe, să guste și să descopere. Ești invitat să faci parte dintr-o experiență inedită, unde vinul devine poveste, iar fiecare pahar scrie un nou capitol.










pe saracie. vorba lu ala micu pe sarac tot sa il jupuiesti. In Bucuresti cand au venit multi producatori de vin s-a organizat in parc cu intrare libera. plateai degustarile. La saracie pret bilet 75 de lei.:))))))
Comentariile sunt închise.