Local

Nicolae Ciucă: ”Astăzi, paritatea puterii de cumpărare faţă de media europeană este de 80%”

Nicolae Ciucă, înaintea congresului PPE, despre apartenența României la UE: ”Dacă ne referim la PIB-ul per capita raportat la , în 2007 ne găseam la 40%, iar astăzi România este la 80%”

“Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, este unul al solidarităţii şi este unul al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României, pentru tot ceea ce înseamnă siguranţa şi securitatea în perioada imediat următoare, pe termen mediu şi, de ce nu, deciziile la un astfel de congres trebuie să vizeze obiective pe termen lung.”

“Mă bucur foarte mult că am primit această decizie, ca Partidul Popular European să desfăşoare în următoarele trei zile congresul popularilor europeni aici în Bucureşti.

Este un semn de recunoaştere a importanţei pe care Partidul Naţional Liberal o reprezintă în interiorul familiei popularilor europeni, în familia de centru dreapta a politicii europene.

Şi în acelaşi timp este un semn de recunoaştere a relevanţei pe care România o are pentru tot ceea ce înseamnă solidaritatea, unitatea şi măsurile, deciziile care vor fi luate pentru viitorul Europei.”

„Măsurile pentru care europarlamentarii noştri au negociat şi pentru care au reuşit să obţină rezultate în ceea ce înseamnă sprijinirea economiei româneşti, sprijinirea fermierilor, sprijinirea industriei autohtone, a mediului de afaceri autohton (…) sunt dezideratele Congresului EPP.

Acestea se referă la trei chestiuni foarte importante. Şi anume, discutăm despre modul în care vom reuşi să luăm decizii pentru a susţine cetăţenii Uniunii Europene, cetăţenii României, pentru că aici este munca noastră, implicarea, responsabilitatea noastră ca membri ai familiei populare să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a sprijini cetăţenii României şi a le da încrederea în măsurile şi în politica de centru dreapta, în politica liberală.

De asemenea, discutăm de modul în care…al doilea deziderat, modul în care prezervăm valorile politicilor de centru dreapta. Şi am văzut că ele nu au avut alt obiectiv acela de a crea dezvoltare, de a crea progres şi de a genera bunăstare. Şi nu în ultimul rând, cel de-al treilea deziderat (…)acela de a asigura securitatea internă şi externă a Uniunii Europene şi a fiecărei ţări în parte.”

„Ceea ce este cel mai important de subliniat este că trebuie să ne aducem aminte că în 2007 România a devenit membru cu drepturi depline a Uniunii Europene (…) Şi aş vrea să vă dau doar o singură cifră, şi anume, dacă ne referim la PIB-ul per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare faţă de media europeană, în 2007 ne găseam la 40%, astăzi România este la 80% şi sunt perspective şi avem potenţial să putem să creştem în continuare.”

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

12 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

16 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

16 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

17 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

17 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago