Nicolae Ciucă, președinte PNL: ”Ne-am propus să câștigăm toate alegerile din 2024”

0
278




Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, susține că obiectivul partidului pe care îl conduce este de a câştiga toate cele patru rânduri de alegeri care vor fi organizate în acest an.









PNL, spune Ciucă, are în vedere să câştige inclusiv alegerile prezidenţiale, însă a refuzat să spună dacă el sau un alt liberal va candida pentru funcţia de şef al statului.

„Aici nu este vorba de dorinţă. Nu cred că pentru un astfel de demers (de a candida la Preşedinţia României – n.r.) este nevoie de dorinţă. Aici este vorba de un obiectiv politic, un obiectiv politic care se stabileşte la nivelul unui partid politic.

Un partid politic care îşi propune să abordeze un an electoral şi îşi doreşte să câştige, atunci trebuie să câştige toate rândurile de alegeri.

Ca atare, obiectivul nostru acesta este şi de aceea ne-am asumat să facem politică”, a afirmat Ciucă. El a subliniat că „în anul electoral 2024, PNL va merge în alegeri pe cont propriu”, precizând că nici nu există discuţii cu Partidul Social Democrat pentru a avea candidaţi comuni.