Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat faptul că în Partidul Național Liberal, tinerii construiesc România modernă, din care noile generații să nu își mai dorească să plece.
”La Școala de vară a TNL, am avut parte de discuții care mi-au dat speranță cu privire la viitor și nu numai – pentru că, așa cum mi-au spus ei astăzi, vor să fie nu doar viitorul, ci și prezentul. Eu îi încurajez și îi susțin!
Mi-au spus că, în 2024, numărul spre care tind e 3228. Acesta înseamnă ca fiecare localitate din România să aibă cel puțin un ales al TNL. Îmi doresc să fie chiar trei sau patru, dar toate aceste funcții să fie câștigate pe merit și i-am încurajat să muncească pentru ei, dar și pentru România. PNL a avut importante realizări la guvernare, dincolo de stabilitatea pe care am asigurat-o, iar fiecare dintre ei ar trebui să fie mândru de ceea ce am reușit să facem.
Anul viitor, TNL are datoria de a vorbi cu tinerii care vin pentru prima oară la vot, fie că pentru ei ,,vorbitul” poate nu mai înseamnă ca pentru noi din ușă în ușă, ci prin platformele online. Ei sunt totuși cei mai în măsură să înțeleagă nevoile și preocupările generației lor și am încredere că vor reuși să îi convingă că viziunea liberală e cea mai potrivită pentru modernizarea României.
Le-am dat tinerilor liberali astăzi sfatul pe care îl dau și copiilor și nepoților mei: să fie, înainte de toate, oameni! Îi încurajez să prețuiască și să promoveze valorile noastre naționale – tradițiile, familia, cultura – dar și valorile noastre liberale. Am mare încredere în ceea ce poate realiza noua generație, prin energia, implicarea și determinarea lor și îi asigur că mereu vor găsi în mine un partener de nădejde.” a precizat președintele PNL.