Actualitate

Noapte de foc în comuna Lipovăț, trei ore s-au luptat pompierii militari cu flăcările

Începând cu ora 2.00 a nopții de joi spre vineri, pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din satul Lipovăț. Locuința era nelocuită și într-o zonă izolată, accesul autospecialelor fiind extrem de greu. Pentru a ajunge la incendiu, pompierii au întins furtunuri pe o lungime de circa 300 metri.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat. Au ars cinci ferestre, trei uși, acoperișul pe o suprafață de circa 130 metri pătrați, bunuri electrocasnice, piese de mobilier, diverse textile și produse din material plastic.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un acumulator de încărcare.

Adrian Preda

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

4 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

5 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

5 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

16 ore ago