Categories: EconomieLocalMediu

Noi condiții pentru autorizația de mediu, aproape 500 de firme își pot închide porțile la Vaslui

NU VĂ JUCAȚI CU LEGEA!… Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui informează toți deținătorii autorizațiilor de mediu/autorizațiilor integrate de mediu că este obligatorie obținerea vizei anuale începând cu 13 iulie 2020, data de intrare în vigoare a Ordinului MMAP nr. 1150/11 iunie a.c.

Solicitarea de aplicare a vizei anuale se face cu maximum 90 de zile și minimum 60 de zile înainte de ziua și luna corespunzătoare zilei și lunii în care a fost emisă autorizația pe care acesta o deține.

În cazul în care autorizația pe care acesta o deține a fost revizuită, termenul de 60 de zile se va calcula în funcție de ziua și luna în care a fost emisă autorizația inițială.

Documentația necesară pentru aplicarea vizei anuale va conține:

  • – cerere conform modelului la prezenta procedură;
  • – raportul anual de mediu și/sau raportările menționate în actele de reglementare, după caz. Pentru evitarea dublării raportărilor, titularul va menționa în cerere numărul de înregistrare și data la care a depus la APM Vaslui rapoartele solicitate prin autorizația/autorizația integrată de mediu;
  • – declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația/autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări de fond care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație;
  • – dovada achitării tarifului: 100 lei pentru autorizațiile de mediu/ 300 de lei pentru autorizațiile integrate de mediu.

Nedepunerea în termen a documentației conduce la SUSPENDAREA autorizației/autorizației integrate de mediu pe o perioadă echivalentă cu perioada de întârziere față de termenul legal impus!

„În contextul economic actual și al crizei COVID-19, nu ne dorim ca necunoașterea modificărilor legislative de mediu să afecteze operatorii economici din județul nostru.

Sunt deja 1.700 de autorizații de mediu/autorizații integrate de mediu emise de APM Vaslui. Dacă până la sfârșitul anului 2020 nu depun documentația pentru aplicarea vizei anuale, își pot pierde valabilitatea un număr de 100 autorizații în luna septembrie, 150 în luna octombrie, 120 în luna noiembrie și 90 în luna decembrie.

Neobținerea vizei anuale sau respingerea acesteia duc la anularea autorizatiilor/autorizatiilor integrate de mediu, iar funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă”,

avertizează conducerea APM Vaslui.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

8 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago