SEMNAL DE ALARMĂ… Președintele Iohannis, premierul Orban, miniștrii Sănătății și ai Educației spun că școlile se vor deschide pe 14 septembrie, deci la mai puțin de o lună distanță. Cu teste, scanări, măsuri de distanțare, plexiglas, tot tacămul. Dar, sunt multe voci în diverse domenii care spun că este o greșeală redeschiderea școlilor, în actualele condiții.
„Opriți, până nu e prea târziu, punerea în pericol a vieții copiilor!
Disperarea de a organiza alegeri și politicile de sănătate riscă să pună în pericol, în acest moment, sănătatea și viețile tuturor celor implicați în deschiderea anului școlar: copii, profesori și familiile acestora”,
spune deputatul ALDE de Vaslui, Daniel Olteanu.
„Solicit Ministerului Sănătății și tuturor partidelor responsabile susținerea și luarea de urgență a măsurii de testare obligatorie, prin două teste la interval de câteva zile, a tuturor contacților celor infectați cu noul coronavirus.
Este de notorietate faptul că, în acest moment, contacții celor infectați cu noul coronavirus nu sunt testați decât la cerere, caz în care oamenii sunt puși să plătească, sau dacă manifestă simptome de o anumită intensitate și sună la DSP.
S-a ajuns la vieți pierdute, inclusiv din rândul celor tineri, ca urmare a acestei practici prin care contacții persoanelor infectate NU sunt testați obligatoriu.
În aceste condiții, DECIZIA DE ÎNCEPERE A ANULUI ȘCOLAR ESTE O CRIMĂ.
Fără a testa contacții celor infectați cu noul coronavirus, veți transforma școlile în focare ale pandemiei, veți avea pe conștiință copii, părinți și bunici.
Înțeleg disperarea actualilor lideri ai PNL de a organiza cu orice preț alegeri, chiar cu prețul vieții alegătorilor.
Nu înțeleg, însă, cinismul de a sacrifica pe obiectivul alegerilor sănătatea, chiar viața copiilor.
Înțeleg războaiele pe care le purtați cu noi, dar cu cei mici ce aveți?
Ceea ce se va întâmpla în primele zile de școală va duce, în condițiile actuale, la o explozie de infectări exact în perioada alegerilor, la două săptămâni după începerea anului școlar.
Susțineți decizia rațională, luați decizia rațională! Renunțați la barierele de testare puse în acest moment și testați, obligatoriu, de două ori, contacții persoanelor infectate!
Lideri inconștienți ai PNL, faceți ce vreți cu alegerile, dar nu puneți în pericol viețile copiilor, pentru că, altfel, rezultatul alegerilor va fi ultima voastră grijă!”,
este avertismentul deputatului Olteanu.