Categories: CulturăLocal

O lansare memorabilă de carte, în Casa de Cultură „Alexandru Giugaru”, un succes al preotului Miron

PASIONAT DE POEZIE… Respectând condițiile stricte impuse de pandemia de coronavirus, preoți de la Episcopie sau de la parohiile din Huși, dar și profesori din oraș au participat, ieri, la lansarea celui de-al șaselea volum de poezii al preotului Marcel Miron, un slujitor al Domnului cu un har aparte. Părintele Miron este un scriitor aparte, iubit de colegii din breasla scriitorilor, pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu darul scrisului.

Respectând condițiile

Preotul a lansat primul volum în 2015 și s-a făcut repede remarcat de către conducerea Uniunii Scriitorilor din Iași, oameni de cultură care au văzut în preotul cu versuri meșteșugite de la Huși un giuvaer care poate și merită a fi șlefuit. De-a lungul anilor, preotul Marcel a demonstrat că poate deveni un nume în rândul scriitorilor din Moldova.

Ne-am convins de asta, ieri, la lansarea celui de-al șaselea volum al preotului Miron. Prof. dr. Theodor Codreanu a fost moderatorul lansării, care a avut loc la ora 14.00, în incinta noului și modernului sediu al Casei de Cultură „Alexandru Giugaru”. Preotul Marcel Miron a mai publicat până acum alte cinci volume de versuri: „Versuri albastre și aurii”, „Caiere de lumină”, „De la Kagoian la Athos”, „Spre orizonturi albastre” și „Șarpele de la balustradă”.

„Este o mare bucurie pentru mine să particip, astăzi, la lansarea acestui volum de poezii lansat de prietenul și duhovnicul meu, părintele Marcel Miron. Suntem într-un spațiu de cultură, foarte nimerit pentru momentul de astăzi, iar prezența atâtor scriitori cunoscuți în România și în Europa arată că investițiile făcute în acest lăcaș dau roade. De aici, din Huși, au plecat mulți oameni de cultură, artiști, actori, cu care ne mândrim. Ca atare, sper ca evenimentul de astăzi să fie un început, să avem cât mai multe astfel de evenimente, de lansări în Casa de Cultură.

Părinte, v-am cunoscut în urmă cu 40 de ani, când nu bănuiam ce scriitor se ascunde sub haina preoțească pe care ați purtat-o cu sfințenie și evlavie”,

a spus primarul Hușului, Ioan Ciupilan.

S-a propus ca, în fața noului sediu al Casei de Cultură să fie puse statuile marelui actor Alexandru Giugaru și al poetului național Mihai Eminescu, în timp ce primarul a spus că ar trebui inclus în acest proiect și poetul Ioan Alexandru Angheluș, „Poetul Hușului”, cel care merită o statuie în comunitatea în care a trăit atâția ani.

O carte de poezii scrisă din anticamera vieții, a precizat Cassian Maria Spiridon, președintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași, prezent la eveniment, are valoarea unei acumulări de evenimente și locuri frumoase, care îi bucură pe hușeni.

„Venind spre Huși, am primit multe mesaje de la colegii din Iași, care m-au rugat să-l salut și să-l felicit pe părintele Marcel. Cred că este momentul să spunem că preotul și scriitorul Marcel Miron scrie o poezie creștină, extrem de modernă”,

a spus scriitorul ieșean Mircea Platon.

„Este un moment de grație pentru cultura hușeană, în acest lăcaș frumos al Casei de Cultură, realizat prin grija dlui primar Ioan Ciupilan. Mulțumesc tuturor hușenilor care mi-au fost alături în acești ani”,

a spus autorul cărții, extrem de emoționat.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

9 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

9 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

9 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

15 ore ago

ULTIMA ORĂ Percheziții în județul Vaslui, la cumpărători online de arme

Polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia…

23 de ore ago

Razie la Bârlad, zeci de elevi găsiți în baruri și cafenele, în timpul orelor de curs

Joi, începând cu ora 12.00, zeci de polițiști și jandarmi din Bârlad au făcut verificări…

o zi ago