Omul care a ajutat zeci de persoane și de biserici din județul Vaslui, cu crucea pe bulevard. ”Am curățat locul de draci”

0
486

Gigi Becali, binefăcătorul a zeci de persoane și de biserici din județul Vaslui, a mers duminică să sfințească traseul pe care au mărșăluit peste 20 de mii de persoane sâmbătă, la marșul pro-homosexualitate organizat de Asociația Accept și unele partide politice, precum USR.  Alaturi de Becali mai mulți preoți au stropit cu aghiasmă Calea Victoriei.

Homosexualitatea nu este acceptată de Biblie și Biserică, fiind împotriva lui Dumnezeu, care în Vechiul Testament afirmă că au fost create două sexe, unul de bărbat și altul de femeie. Acest lucru este inclusiv confirmat de știință, prin prezența cromozomilor XY și XX care stabilesc biologic cele două sexe.

„Am notificat Primăria și punct. Doar trebuie notificată Primăria, nu trebuie aprobare pentru un marș religios. Fac curățenie la mizeria pe care au făcut-o ei. Voi nu știți, dar dracii lasă duhuri rele. Trebuie să curățăm locul cu agheasmă, altfel se întâmplă accidente pe Calea Victoriei. Cei care au fost acolo nici nu sunt homosexuali, sunt plătiți! 

Ce să spun eu de George Soros? El e miliardar, eu sunt mic, dar îmi apăr nevoile și neamul. Dacă ar fi după mine, homosexualii să aibă toate drepturile. Să facă parteneriat civil, dar nu căsătorie. N-au voie să intre în Biserică! Niciodată în viața lor! Dracii sunt draci, Hristos e Hristos. Dacă ei fac ce fac, înseamnă că sunt draci”, a spus Becali.