Părintele Stareț al mănăstirii Alexandru Vlahuță, ridicat la rang de arhimandrit

0
1099




Sărbătoare în sânul Bisericii Ortodoxe din județul Vaslui odată cu ridicarea la rang de arhimandrit al starețului mănăstirii Alexandru Vlahuță. Pentru starețul mănăstirii urmează o perioadă în care respobnsabilitățile sale vor fi dincolo de porțiel mănăstirii, fiiind acum responsabil cu activitatea tuturor mănăstirilor din județul Vaslui.









Situată în partea de Sud-Vest a Județului Vaslui, la aproximativ 20Km de municipiul Bârlad, Mânăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din comuna Alexandru Vlahuță reprezintă un frumos locaș de rugăciune unde din ce în ce mai multă lume iși găsește pacea și linistea sufletului, dar mai ales simte binecuvantarea lui Dumnezeu care izvorăște din frumusețea sfintelor slujbe și din sfatul duhovnicilor de aici. Astfel, în toamna anului 2001, cu binecuvântarea P.S. Ioachim, episcopul Hușilor, și cu aprobarea Sinodului Mitropolitan al Moldovei, în fruntea căruia se afla la acea data I.P.S. Daniel, s-a hotărât înființarea unei sfinte mânăstiri pe raza comunei Alexandru Vlahuță, pe pământul donat de doamna Colomei Rodica, fiica a acestor locuri.

Primii care s-au așezat aici, patru la număr, ucenici de suflet ai ieromonahului Calistrat Chifan de la Bârnova, după ce și-au încercat nevoințele monahale în alte mănăstiri, precum Sihastria Rarăului sau Petru Vodă, au sosit la noua mănăstire în anul 2002, după praznicul închinat Sfintei Paraschiva, și au început rânduiala slujbelor dupa tipicul mănăstiresc. A fost improvizat un altar de rugăciune într-o casa aflata la marginea satului, pusa la dispoziție de familia doamnei Colomei. De asemenea, a fost ales sși primul stareț al mănăstirii în persoana monahului Hristodulos Popa, hirotonit ieromonah si duhovnic al obștii la 20 octombrie al aceluiași an.