Patronii de baruri din Vaslui, speriați de spectrul falimentului! Se închid barurile în județ?

0
502




LA TERASĂ, TOAMNA!… La Arad, Bacău sau Hunedoara s-au închis zeci de baruri, în ultimele zile, din cauza creșterii fulminante a numărului de cazuri de Covid 19. O situație care s-ar putea întâlni și în Iași, din 5 octombrie, dacă alarmanta creștere a numărului de cazuri continuă în acest ritm.









Comitetele pentru Situații de Urgență din fiecare județ pot decide dacă închid sau nu, din nou, barurile și cafenelele, a spus premierul Ludovic Orban, la o întâlnire cu reprezentanții industriei HORECA.

Astfel, închiderea barurilor din județ este la mâna prefectului Mircea Gologan, mai ales că situația nu este foarte bună, legat de numărul mare de cazuri de Covid.

„Ne așteptăm la ce e mai rău. Închidem barurile, vom mai face vânzări doar la terasă. Dar, cine mai stă afară, când este atât de rece dimineața sau seara? Trebuie să ne pregătim de ce este mai rău. Mulți patroni din Vaslui, care dețin baruri, spun că vor da faliment, dacă se închid din nou aceste unități”,

explică patronul unui bar cu terasă din Vaslui.