Patru comune vasluiene s-au „aliat” pentru a aduce gaze pe Valea Racovei

0
602




AJUTOR… Nu este o noutate faptul că majoritatea comunelor vasluiene își doresc gaze naturale, având în vedere solicitărilor locuitorilor din acele zone. Lemnele de foc s-au scumpit foarte mult, sunt din ce în ce mai greu de adus, iar singura șansă a locuitorilor ar fi folosirea gazelor pentru încălzire sau condiții decente de trai, cum ar fi montarea unei centrale termice care să asigure apa caldă în toată casa.









Este lucrul pe care l-au înțeles patru primari de pe Valea Racovei, care au decis să înființeze o asociație și, astfel, să aibă mai multe șanse pentru a aduce gaze pe această zonă.

„Am dat o hotărâre de consiliu local prin care am înființat o Asociație de Dezvoltare Intercomunitara, numită A.D.I. Valea Racovei, prin care vom aduce gaz metan în comuna Ivănești. Alături de Poienești, Laza și Pușcași suntem o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară credibilă,cu statut juridic, cu ajutorul căreia vom implementa proiecte de dezvoltare a intregii zone.

Mai avem înființată încă o asociație prin care am derulat la nivelul comunei Ivănești cinci proiecte cu finanțare europeană.

Revenind la alimentarea cu gaz metan suntem avansați, în sensul că avem făcute studiile de fezabilitate, avizele pregătite și urmează să depunem cererea de finanțare pe măsură deja lansată. Este un proiect de circa 12 milioane de euro care se va implementa in 3-4 ani de zile. Doamne ajută!”,

anunță primarul de Ivănești, Vasile Novac.