Local

Patru gălățeni au văzut moartea cu ochii, după ce s-au întors de la Sf. Parascheva! Trei dintre ei au ajuns la spital!

Ocrotitoarea Moldovei, Sf. Parascheva, i-a salvat de la moarte pe patru gălățeni, care se întorceau de la pelerinaj, de la Iași. Șoferul mașinii de Galați a efectuat o manevră imprudentă, probabil pe fondul oboselii, iar mașina s-a răsturnat în șanț, spre groapza ocupanților din mașină. Doar trei pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, având contuzii ușoare, în timp ce mașina, după cum se vede din imagine, este distrusă complet. Se poate spune că Sfânta Parascheva a făcut o minune și i-a salvat pe cei patru pelerini. Gălățenii au spus că au avut noroc și nu era aglomerat, la Sfântă, așa că au stat doar 15 minute, după care au plecat spre casă.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

3 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

4 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

4 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

15 ore ago