Eveniment

Patru tineri au fost la un pas de moarte, noaptea trecută, pe DN 24 Vaslui-Iași! Șoferul a evitat un pieton și a zburat cu mașina în șanț!

Noaptea trecută, Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs pe DN24, în localitatea Muntenii de Sus, în zona Piscină. La fața locului au fost deplasate și două ambulanțe tip B aparținând SAJ Vaslui.

În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane, precum și un pieton. Autoturismul a evitat pietonul, după care a lovit un cap de pod și s-a răsturnat în afara drumului.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. Victimele nu erau încarcerate. Până la sosirea pompierilor, persoanele implicate în accident au fost evacuate de ceilalți participanți la trafic. Toate cele cinci persoane implicate în accident au fost evaluate, patru dintre acestea fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Victimele accidentului prezentau plăgi deschise, traumatisme cranio cerebrale, traumatisme cranio faciale, și alte politraumatisme în urma unui accident rutier. Cea de-a cincea persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

5 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

9 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

9 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

10 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

10 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

21 de ore ago