Categories: Local

Patru victime implicate în accidentul de pe DE 581!

Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate la un accident rutier produs pe DE 581, pe raza comunei Oltenești. La intervenție a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ  Vaslui. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 32 și 59 ani.

La sosirea echipajelor de intervenție, la fața locului a fost găsit un autoturism răsturnat în care se afla o persoană încarcerată. Celelalte trei persoane aflate în autoturism au fost evacuate până la sosirea echipajelor de intervenție. După descarcerare, victima a fost predată echipajului de pe ambulanța aparținând SAJ Vaslui.  O a doua victimă a accidentului a fost preluată de echipajul ambulanței SMURD. Victimele au fost transportate la spital. 

Șoferul autoturismului implicat în accident  precum și pasagerul din dreapta au refuzat transportul până unitate medicală. 

Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

10 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

12 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

14 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

17 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 ore ago