Eveniment

Patru zmei din Cozmești au nenorocit în bătaie doi localnici din Fâstâci! Bătăușii au ajuns la arest!

Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut 4 tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, din comuna Cozmești, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.

Polițiștii au stabilit că, în perioada 16 – 23 aprilie 2023, aflați sub influența băuturilor alcoolice, tinerii cercetați ar fi agresat mai multe persoane, ar fi proferat amenințări, ar fi provocat distrugerii unui gard și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, în satul Fâstâci.

Conform rapoartelor de expertiză emise de către medicii legiști, în urma agresiunilor suferite, persoanele vătămate, doi bărbați în vârstă de 59, respectiv 28 de ani, au suferit leziuni ce necesită 15 – 16, respectiv 8-9 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare,

Pe 28 aprilie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au luat față de cei patru tineri măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Sâmbătă, tinerii cu vârste între 22 și 16 ani au prezentați Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, instanța de judecată dispunând măsura arestării preventive pentru tinerii de 22 și 21 de ani și măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, pentru minor.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor cercetate și probării activității infracționale a acestora, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

52 de minute ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

5 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

5 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

6 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

6 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

17 ore ago