Local

Pe 1 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române. Ce acțiuni vor fi organizate în orașele vasluiene

Cu ocazia împlinirii a 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române – 3 aprilie 2024, jandarmii vasluieni vor desfășura o serie de activități în spațiul public pentru a marca această zi de importanță deosebită.

Astfel, jandarmii vasluieni vor fi prezenți sâmbătă, 30 martie, la Value Center Bârlad, duminică, 31 martie în Parcul Copou din municipiul Vaslui, iar luni, 1 aprilie în Parcul Rodina din municipiul Huși. Activitățile de prezentare și promovare a instituției vor debuta în fiecare zi începând cu ora 11.00.

Cei prezenți vor avea ocazia să admire tehnica, materialele și mijloacele folosite în misiunile specifice și autospecialele din dotarea Jandarmeriei Vaslui.

Celor interesați de o carieră în Jandarmeria Română le va fi prezentată oferta educațională în vederea participării la examenele de admitere la școlile postliceale sau Academia de Poliție.

De asemenea la activități va fi prezent și câinele jandarm Ares, care abia așteaptă să îi cunoască în special pe cei mici.

Jandarmii vasluieni îi invită pe toți cetățenii să le fie alături pentru a sărbători această zi importantă.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

16 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

20 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

20 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

21 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

21 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago