Pelerinii vasluieni nu vor mai pleca în Israel, în următoarea perioadă. Anunțul Patriarhiei Române

0
446




Patriarhia Română suspendă temporar pelerinajele în Țara Sfântă în contextul conflictului din Orientul Mijlociu. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a anunțat că pelerinii aflați în acest moment în Țara Sfântă vor reveni în România în grupuri organizate, în funcție de cum vor fi permise zborurile de către autoritățile israeliene.









În prezent, în Țara Sfântă se află 800 de pelerini români. Vasile Bănescu a făcut precizări de ultim moment referitoare la revenirea acestora în țară.

„În perioada următoare nu vor mai pleca pelerini spre Israel. Orice pelerinaj programat se va amâna”, a transmis Bănescu.

Acesta a precizat că Patriarhia Română a ținut și ține constant legătura cu ambasada română din Tel Aviv și a dat asigurări că pelerinii români sunt în siguranță. Referitor la numărul de pelerini care s-au întors în România, Vasile Bănescu a precizat că doar 250 de pelerini din cei aproape 800 aflați în Israel au călătorit cu Basilica, agenția Patriarhiei.

„Toți pelerinii români sunt momentan în siguranță, nu au fost incidente, o parte s-au întors astăzi, restul urmând să revină foarte curând, în grupuri organizate, în funcție de ritmul permisiunilor oferite zborurilor în acest context controlat doar de forțele de apărare ale Israelului.

Nu cunosc numărul grupurilor în care sunt împărțiți cei aproape 800 de pelerini. Doar 250 dintre aceștia au călătorit cu agenția Basilica a Patriarhiei. Ceilalți, cu alte agenții din țară, la care nu am acces.

Dintre cei 250, 200 s-au întors azi dimineață, restul de 50 urmând să se întoarcă în această seară cu o cursă Tarom”, a menționat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.