VIDEO Sute de permise de conducere din Vaslui, găsite la o groapă de gunoi din Republica Moldova

O descoperire care ridică numeroase semne de întrebare a fost făcută de activiștii unei organizații de mediu din Republica Moldova. Sute, poate chiar mii de permise de conducere românești au fost găsite abandonate într-o groapă de gunoi din localitatea Porumbeni, raionul Criuleni. Potrivit reprezentanților ONG-ului Garda Națională de Mediu, aproximativ 90% dintre documentele identificate ar aparține unor persoane din județul Vaslui.

Descoperirea a fost făcută în urma unei sesizări privind existența unor deșeuri medicale depozitate ilegal într-o groapă de gunoi din localitatea Porumbeni, raionul Criuleni, Republica Moldova.

Ajunși la fața locului, reprezentanții ONG-ului Garda Națională de Mediu au identificat cantități impresionante de deșeuri din plastic și materiale medicale, însă cea mai surprinzătoare descoperire a fost cea a unui număr foarte mare de permise de conducere emise de autoritățile române.

PUBLICITATE
Silver Mall

În imaginile video publicate de organizație se observă zeci de permise scoase dintre deșeuri, iar reprezentanții ONG-ului afirmă că documentele provin, în cea mai mare parte, din județul Vaslui.

Potrivit activiștilor de mediu, în zona respectivă s-ar afla sute sau chiar mii de permise de conducere românești, majoritatea din Vaslui, alături de alte documente și deșeuri medicale considerate periculoase.

Organizația a publicat imaginile video și solicită autorităților competente să stabilească modul în care aceste documente oficiale au ajuns într-o groapă de gunoi din Republica Moldova și dacă au fost respectate procedurile legale privind distrugerea actelor expirate sau anulate.

permise gunoi r moldova 4

„În acest moment, autenticitatea documentelor și circumstanțele în care acestea au ajuns în locația respectivă nu sunt confirmate oficial. Simpla asemănare vizuală cu un permis de conducere românesc nu este suficientă pentru a confirma autenticitatea acestuia.

PUBLICITATE
Filli`s

Suntem în legătură cu autoritățile competente din Republica Moldova, în vederea clarificării tuturor aspectelor. În funcție de rezultatele verificărilor și de informațiile transmise prin canalele de cooperare instituțională, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Până la finalizarea verificărilor, nu ne putem pronunța cu privire la autenticitatea documentelor, proveniența acestora sau împrejurările în care au fost identificate”, se arată în comunicatul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, din România. (Sursa video: Facebook ONG Garda de Mediu, Republica Moldova)

Trebuie citit
Related News