Eveniment

Persoane cu handicap, folosite ca slugi la pensiuni și hoteluri

La data de 10 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară în județele Maramureș și Vrancea, într-o cauză de trafic de persoane şi supunerea la muncă forțată obligatorie.

În cauză, s-a reținut că mai multe persoane vulnerabile cu handicap psihic, internate în centre de recuperare și reabilitare a persoanelor cu handicap, din județului Vrancea, ar fi fost recrutate prin inducere în eroare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate, și, ulterior, transportate, în vederea exploatării prin muncă în cadrul unor pensiuni, gospodării și ferme din județul Maramureș.

Persoanelor vătămate le-ar fi fost reținute documentele de identitate, acțiune de natură a asigura exploatarea acestora pe o perioadă cât mai mare.

Persoanele vătămate nu ar fi fost plătite sau ar fi fost plătite mult sub nivelul muncii prestate, ar fi fost adăpostite în condiții necorespunzătoare și exploatate prin recurgerea la amenințări și exercitarea de acte de violență fizică, acte care au determinat o puternică stare de temere în rândul acestora.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Maramureș, au fost conduse 14 persoane, despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.

La acțiune au participat polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și serviciilor de combatere a criminalității organizate Sălaj, Bistrița-Năsăud și Vrancea.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Maramureș – Serviciul Criminalistic, cel al Direcției Generale Anticorupție, Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

16 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

20 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

20 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

20 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

21 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago