Local

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Asociația „Șah in Școală”, a organizat, la Sala de sport de la Liceul „Stefan Procopiu”, prima ediție a Concursului „Șah în Școală”.
La acest concurs au participat 140 elevi din clasele I – VIII, din cadrul celor 10 școli preuniversitare de stat din municipiul Vaslui, respectiv Huși.
Sub deviza „Susținem șahul în școală”, Primăria Vaslui a alocat fonduri unităților de învățământ preuniversitar pentru achiziționarea tabelor de șah, conștientă fiind de importanța sportului minții pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Premii, cupe și diplome au fost dăruite celor care s-au evidențiat prin participarea la această primă ediție a Concursului „Șah în școală”.
„Încurajăm elevii să participe la cât mai multe activități extrașcolare, din care să poată alege pasiunea pentru viitor. Suntem mereu alături de elevii care își doresc să se autodepășească și să își demonstreze calitățile”, a declarat primarul alee Lucian Braniște.
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

2 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

2 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

3 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

14 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

16 ore ago