Categories: Covid-19

Petrecere de pomină la Secuia, în miez de noapte! Polițiștii și jandarmii au dat 26 de amenzi!

SCANDAL… Peste 195 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

Așa a fost descoperit un caz grav de încălcare a legii, situație care a impus amendarea a zeci de persoane, la o crâșmă din apropierea Vasluiului. Concret, în noaptea de 6 spre 7 ianuarie a.c., începând cu ora 22.30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui a Poliției Municipiului Vaslui, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au sistat derularea unui eveniment privat (petrecere de botez), organizat într-un spațiu public închis (interiorul unui bar), din satul Secuia, comuna Muntenii de Jos, cu participarea unui număr mare de persoane.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii care au descins la fața locului au aplicat un număr de 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 69.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Per total, numai în ultimele 24 de ore au fost verificate peste 36 de mijloace de transport persoane (dintre care 13 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 475 de persoane.

Echipele de control au depistat 44 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 72.000 lei.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

11 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago