Poliția economică a făcut ordine la Huși și Bârlad. Au fost aplicate amenzi de peste 37.000 de lei

0
461












Timp de două zile, polițiștii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.

Astfel, Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au derulat acțiuni pe raza municipiilor Huși și Bârlad și a comunelor arondate acestora. Acestea au avut ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul producției, introducerii în țară, transportului, depozitării, distribuției și comercializării produselor din tutun.

Activitățile au vizat și contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (evaziune fiscală, nedeclararea veniturilor și lipsa evidențierii acestora cu ajutorul caselor de marcat), precum și pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 40 de agenți economici, au fost legitimate peste 43 de persoane. Totodată, au fost aplicate un număr de 28de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 37. 000de lei. Dintre acestea, 11 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de legislația privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale,15au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legale privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, și2 au fost aplicate pentru încălcarea legislațieiprivind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19. Mai mult, au fost confiscați peste 3.680delei, precum și bunuri (țigarete) în valoare de peste630 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.