POLIȚIA NU SE JOACĂ: Șase vasluieni, amendați cu 4.000 de lei!

0
137

Ieri după-amiază, 50 de persoane din județul Vaslui erau în izolare la domiciliu, în timp ce în carantină instituționalizată se aflau 102 persoane.

Oficial, anunță Prefectura, sunt 154 de cazuri confirmate cu noul coronavirus (37 de persoane internate în spital, decedate 19 persoane și 98 de persoane externate din spital).

Fiind în stare de alertă, polițiștii vasluieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Numai pe 26 mai, peste 160 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și 49 de polițiști locali au desfășurat 10 misiuni în județ, fiind verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse ( izolare/carantină ) în cazul a peste 1.210 persoane. De asemenea, peste 110 societăți comerciale / PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul Stării de alertă.

Demonstrând că nu se joacă cu starea de urgență, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de asigurare/ diminuare a impactului riscului, în valoare de 4.000 lei.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui, pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu COVID -19, în ultimele 24 de ore, a executat 31 de misiuni și a folosit 60 de efective.

“Reamintim faptul că prin Ordinul Comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne, pe durata Stării de alertă s-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Solicităm cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada Stării de alertă, distanțarea socială și măsurile de igienă”, anunță Prefectura Vaslui.

Advertisement

Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.