Poliția Rutieră și Registrul Auto Român au făcut ravagii în Vaslui! Au fost reținute 19 certificate de înmatriculare!

0
1393

Vineri, în intervalul 16.00 – 20.00, un număr de 15 polițiștii rutieri și de ordine publică, sprijiniți de specialiști ai Registrului Auto Român Vaslui, au acționat în municipiul Vaslui, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și în vederea verificării stării tehnice a autovehiculelor depistate în trafic.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.680 de lei, 73 de sancțiuni fiind aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

Cele mai frecvente sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru constatarea de defecțiuni tehnice, defecțiuni sau lipsa conformității la instalațiile de iluminat și folosirea de folii neomologate sau tratamente chimice neconforme.

De asemenea, au fost reținute 19 certificate de înmatriculare, 17 dintre acestea pentru constatarea de defecțiuni tehnice și 2 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice.