Actualitate

Poliția Rutieră Vaslui a dat iama printre șoferii de microbuze! N-o să vă vină să credeți ce au descoperit oamenii legii!

În perioada 18 – 22 august 2022, Serviciul Rutier Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, a desfăşurat activități pentru prevenirea și reducerea accidentelor rutiere și, în special, a celor ce pot fi produse ca urmare a nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și celor destinate transportului de marfă..

Pe parcursul derulării acțiunii, au fost utilizate aparate de supraveghere video a traficului rutier și de înregistrare a vitezei de deplasare a vehiculelor, aparate alcooltest pentru depistarea consumului de alcool si aparate DrugTest în vederea depistării conducatorilor auto care conduc sub influența substanțelor psihoactive.

În urma controalelor, cei peste 20 de polițiști vasluieni participanți la acțiuni au verificat peste 200 de autovehicule şi au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 30.000 lei.

Totodată, în urma activităților desfășurate au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare, iar un vehicul a fost imobilizat.

Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conduce au fost : depășirea limitei legale de viteză (2), consumul de alcool (2) și alte cauze (1).

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

2 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

2 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

2 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

3 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

14 ore ago