Actualitate

Poliția Rutieră Vaslui dă jos milităria din pod! Șapte pietoni și 44 de bicicliști, amendați! 15 șoferi au rămas pietoni!

Zilele trecute, polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat, în mod special drumurile publice cu un risc rutier ridicat, pentru depistarea și aplicarea măsurilor legale față de conducătorii de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză, care conduc vehicule în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, care conduc biciclete, căruțe sau care se deplasează în calitate de pietoni.

În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, în ziua de 29 octombrie, cei peste 60 de polițiștii participanți la acțiune au verificat peste 220 de vehicule și legitimat peste 300 de persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 159 de  sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.690 lei, dintre acestea 155 fiind pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice și 4 pentru încălcări ale Legii 61/1991 – Republicată –  (pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice). Astfel, 7 sancțiuni au fost aplicate pietonilor și 44 sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor.

De asemenea, au fost reținute 15 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

4 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

6 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

8 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

11 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

13 ore ago