Polițiștii din Negrești au dat peste un șofer beat, care umbla pe drumurile din Todirești! Omul venea de la o petrecere!

0
2832




Sâmbătă, la miezul nopții, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Todirești, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Rafaila.









Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Județean Vaslui, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.