Polițiștii se întreabă, revoltați: ”Ce să spunem cetățeanului care va fi amendat pentru nepurtarea măștii de protecție?”

0
406

Untold 2021 s-a încheiat, însă în urma acestui festival rămâne o mare de furie și nemulțumire din partea a milioane de români, cei care sunt hăituiți prin magazine, mijloace de transport în comun, săli de spectacole să poarte măști, în timp ce 70.000 de tineri au participat, înghesuiți ca sardelele, fără nicio mască, fără nicio protecție, pe stadionul din Cluj.

A început anul școlar și copiii sunt nevoiți să respire prin măștile de protecție, în timp ce părinții nu pot trece de gardurile de intrare, dar la Untold, sub protecția lui Boc și a Guvernului PNL s-a permis organizarea unui mare festival, care nu a respectat nimic din ce înseamnă protecția sanitară.

Membrii Sindicatului Europol sunt revoltați de ceea ce s-a petrecut la Cluj și au postat mesaje extrem de dure la adresa șefilor din Ministerul de Interne și a celor din Guvernul României:

”Prin comparație cu festivalul Untold unde purtarea măștii a fost opțională chiar și pentru ministrul Lucian Bode, toți copiii au purtat mască în această dimineață, iar părinților acestora nu li s-a permis accesul la festivitate în incinta multor unități școlare pentru că acolo nu răsunau sunetele muzicii lui David Guetta, ci doar sunetul clopoțelului.

”Ministrul de interne, ministrul justiției și ministrul transporturilor „wanna be”, Lucian Bode, unicul ministrul 3 în 1, a fost surprins la UNTOLD fără mască de protecție.

Sigur, pentru poza oficială, a folosit-o, dar ulterior și-a dat-o jos.

Asta pentru că Legea în România se împarte între „jmecheri” și „fraieri”. Între cei care permit să se organizeze festivaluri cu zeci de mii de oameni care efectiv se iau în brațe în aglomerație și școlile unde nu se permite vizita părinților la prima zi de școală a copiilor lor.

După ce această imagine cu ministrul Bode fără mască a devenit virală, ne întrebăm ce răspuns ar trebui să ofere un polițist din stradă cetățeanului care va fi amendat pentru nepurtarea măștii de protecție și îl va întreba dacă și Bode a fost amendat la UNTOLD pentru aceeași faptă”, au scris polițiștii din sindicatul Europol.