Vasluiul la zi

Polițiștii și jandarmii au periat bâlciul și străzile din Negrești, zilele trecute! ”Recoltă” bogată de amenzi, sancțiuni de 37.000 lei!

Peste 80 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, au acționat zilele trecute, pe raza orașului Negrești, pentru prevenirea săvârșirii faptelor antisociale, menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a tuturor participanților la trafic care încalcă prevederile legale în vigoare.

În perioada 13 – 15 august, perioadă în care a fost organizat bâlciul anual, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și acțiuni speciale, sprijiniți de jandarmi și polițiști locali, au desfășurat pe raza orașului Negrești și a zonelor arondate, acțiuni, în sistem integrat, cu efective mărite.

Prin derularea acțiunilor, s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a polițiștilor, în vederea prevenirii activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc, în zonele cu risc criminogen ridicat.  

Totodată, activitatea polițienească a vizat asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul urban și rural, verificarea respectării prevederilor legale referitoare la paza bunurilor, protecția persoanelor, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţă, de și din auto, de animale și de material lemnos și pe linie rutieră.

S-a urmărit și contracararea fenomenelor cu consecințe păgubitoare asupra bugetului de stat (evaziune fiscală, nedeclararea veniturilor și lipsa evidențierii acestora cu ajutorul caselor de marcat), precum și prevenirea, descoperirea și combaterea faptelor ilicite de comerț, dar și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, prin efectuarea de controale la agenții economici care își desfășoară activitatea în sfera alimentației publice.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați peste 35 de agenți economici, legitimate peste 230 de persoane, controlate peste 120 de vehicule și mopede.

De asemenea, polițiștii au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

2 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

2 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

3 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

3 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

14 ore ago