Polițiștii vasluieni au prins un hoț de telefoane, din Piața Traian! Femeie din Muntenii de Sus, țepuită!

0
677

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din municipiul reședință bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt.



În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Vaslui au stabilit faptul că, în ziua de 11 mai, la ora 11.30, în zona Pieței Agroalimentare Traian, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi distras atenția unei femei, în vârstă de 75 de ani, din comuna Muntenii de Sus, și i-ar fi sustras telefonul mobil.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la peste 500 de lei și a fost recuperat integral, fiind restituit persoanei vătămate.

La data de 5 iunie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, față de bărbatul cercetat a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Hoțul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.