Polițistul erou Alexandru Mălăncuș, declarat „polițistul zilei” de colegii din întreaga țară

0
797

FELICITĂRI!…Ultima intervenție, în timpul programului, a polițistului de la Rutieră, Alexandru Mălăncuș, i-au dterminat pe colegii săi, din întreaga țară, să-l declare „polițistul zilei”. Mălăncuș a fost primul la fața locului, în cazul unui accident rutier în urma căruia victima s-a ales cu o fractură deschisă. Fără să stea pe gânduri, polițistul a acordat victimei primul ajutor și i-a acoperit rana cu haiana de pe el. De asemenea, Mălăncuș este polițistul care, în timpul unei misiuni internaționale, a salvat viața unui copil ce se înecase cu un sâmbure de caisă. Și tot Mălăncuș este polițistul care a reușit să prindă un hoț ce furase dintr-un magazin, chiar dacă era în timpul său liber. Acțiunea aceasta i-a adus, lui Mălăncuș, destule necazuri dar polițistul a rămas același și acum. Iată ce spun colegii polițiști despre Alexandru Mălăncuș, într-o postare pe site-urile de socializare:

„În zilele astea, când toți polițiștii sunt făcuți albie de porci, un polițist rutier, ca foarte mulți alții, își vede de treabă. și nu doar că și-o face exemplar, dar salvează vieți, multe vieți.

Așa s-a întâmplat și zilele trecute, când agent șef adjunct de poliție Alexandru Mălăncuș, din cadrul Serviciului Rutier Vaslui a primit un apel 112. O femeie fusese accidentată și suferise o fractură de tibie deschisă. Sângele curgea șiroaie din piciorul victimei când a ajuns Alexandru la fața locului, iar secundele deveneau din ce în ce mai prețioase, mai ales că ambulanța nu ajunsese la fața locului încă.

Așa că, polițistul nu a stat cu mâinile în sân, a scos niște comprese sterile din trusa medicală, le-a aplicat pe rana femeii și i-a imobilizat piciorul cu căptușeala propriei uniforme, în timp ce geaca uniformei a așezat-o sub capul acesteia pentru a-i alina durerile pe cât posibil. A fost felicitat de medicul ambulanței, acesta i-a spus că pur și simplu i-a salvat viața femeii. Alexandru are o viață profesională de excepție.

El a participat la diverse misiuni internaționale, în Polonia 2016, Bulgaria 2017 (unde a salvat viața unui băiețel de naționalitate rusă care risca să se înece cu mâncare), Muntenegru 2019, Ungaria 2019. Polițistul este un exemplu de integritate și verticalitate profesională, fiind recompensat cu diverse distincții interne și internaționale. Tot el este celebru pentru faptul că, în urmă cu câțiva ani, aflându-se în timpul ĺiber, a prins în flagrant autorul unei tâlhării pe care l-a imobilizat cu cureaua propriilor pantaloni, după care l-a condus la sediul Poliției.

Pentru aceasta, tâlharul s-a simțit lezat și l-a dat în judecată pe polițist, instanța obligându-l pe colegul meu să plătească tâlharului 1.000 de lei pentru că „i-a lezat dreptul la imagine”. Pentru mine, azi, Alexandru este polițistul zilei. Felicitări, Alexandru!”