Pompierii vasluieni au anunțat cauza incendiului devastator de la ”Podgoriile Hușilor”

0
1307




ISU Vaslui a anunțat, în cursul zilei de luni, cauza probabilă de izbucnire a incendiului care a mistuit celebrul restaurant ”Podgoriile Hușilor”:









Conform pompierilor militari, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric deteriorat.

Un element incredibil, care a distrus o clădire de patrimoniu a Hușului, lăsând fără grai mii de locuitori ai orașului dintre vii.

Pompierii militari au dorit să explice și care au fost situațiile care au condus la dezastrul produs la ”Podgorii”, explicând posibilul fenomen de Backdraft, care s-ar fi produs în minutele de dinaintea intervenției echipajelor de la ISU.

”BACKDRAFT: Deflagrația amestecului de gaze supraîncălzite dispus în stratul de fum dintr-un spațiu incendiat. Fenomenul se produce intr-un spațiu închis și slab ventilat, ca urmare a aportului brusc de oxigen.
Backdraft-ul este un accident termic dificil de prezis, care apare în condițiile urmatoare:
* volum închis sub presiune;
* combustie incompletă;
* căldură considerabilă ;
* fisurarea elementelor de compartimentare.

Cronologia și descrierea fenomenului:

1) Dezvoltarea incendiului într-un volum închis.
Incendiul se dezvoltă. Aportul foarte slab de comburant (oxigen) generează o combustie incompletă.

2) Diminuarea progresivă a comburantului (de regulă, oxigenul).
Oxigenul este în mare parte consumat în faza inițială, aportul de aer din exterior este insuficient, iar incendiul trece de la o ardere activă la una lentă.
Arderea se produce la elementele incandescente mărind sau păstrând nivelul temperaturii din interior. Procentul de monoxid de carbon (CO) este foarte important, iar stratul de fum conține numeroase molecule bogate în carbon.

3) Suprapresiune în volumul respectiv;

Sub efectul acumulării fumului bogat în funingine, în gaze nearse și în gaze de piroliză, presiunea crește în interiorul volumului, acolo unde există o căldură excesivă.
Unul sau mai multe focare pot, în acest stadiu, să provoace inflamarea amestecului combustibil (care, nu ia întotdeauna forma unei reacții explozive). Volumul de fum mărindu-se, limita superioară de inflamabilitate (LSI) a amestecului de combustibil este depășită.

4) Apariția fenomenului Backdraft

Cu excepția comburantului (oxigenului), toate celelalte elemente necesare arderii (combustibilul și sursa de energie) sunt prezente.
Este de ajuns o fisură în elementele de compartimentare pentru ca amestecul de combustibil, alimentat din nou cu comburant să reintre în zona de inflamabilitate.

La contactul cu focarul inițial se produce o explozie violentă. Toată încăperea se aprinde instantaneu și „o limbă de flăcări” (datorată suprapresiunii) va apărea în deschiderea creată”.

Rămâne, dincolo de explicațiile oficiale, tristețea pierderii unei clădiri de o valoare inexplicabilă pentru hușeni…