UN MESAJ DE SUFLET… Duminică, 8 noiembrie 2020, de Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, alături de Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Sfânta Liturghie, la Catedrala din Orăștie, cu prilejul hramului acestui sfânt locaș.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Ierarhul Hușilor, care a explicat fragmentul evanghelic ce relatează vindecarea femeii bolnave de doisprezece ani și învierea fiicei lui Iair. Preasfinția Sa a remarcat credința profundă și discretă a femeii care s-a atins de hainele Mântuitorului cu convingerea că gestul ei este suficient pentru a se vindeca:
„Pericopa evanghelică ne vorbește despre două minuni săvârșite de Domnul Hristos: cu o femeie care avea hemoragie și cu fiica mai marelui sinagogii din Capernaum, Iair.
Ambele persoane au trăit convingerea că disperarea poate fi convertită, metamorfozată, în credință.
Hristos este abordat de ucenicii Săi, care Îi spun că fiica mai marelui sinagogii este bolnavă și are nevoie de vindecare.
În drumul Său spre casa lui Iair, Hristos zăbovește înadins.
O femeie se apropie discret, foarte smerit, de hainele Lui, cu convingerea extraordinară că, numai prin atingere, se va vindeca de boala sa. Cheltuise foarte mulți bani pentru a găsi un leac. Era o suferință dublă, și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere sufletesc. Conform tradiției iudaice, un om care avea hemoragie nu avea voie să intre în templu, să aducă jertfe.
Probabil suferința spirituală a acestei femei era mult mai intensă decât cea fizică, fiind privată de această bucurie – specifică oricărui om care crede în Dumnezeu – să meargă să se roage și să aducă jertfe.
Această femeie se apropie discret de Hristos, fără să aibă o strategie amplă, fără să se gândească cum să-L abordeze pe Domnul, pentru ca El să se milostivească și să o vindece. Nimic din toate acestea. Ea s-a gândit: «El este Doctorul prin excelență, îmi este suficient să mă ating suav de poalele hainelor Lui și mă voi vindeca».
Hristos, care cunoaște inima fiecărui om, a simțit că s-a apropiat de El un suflet delicat, dar cu o credință extraordinară, un suflet deznădăjduit, dar cu convingerea lăuntrică că numai Dumnezeu poate să spulbere și să convertească disperarea în credință.
Hristos îi întreabă pe apostoli cine s-a atins de El. Apostolii sunt indignați de o asemenea întrebare, de vreme ce mulțimile Îl îmbulzeau. Era imposibil să nu se atingă cineva de El, având în vedere că era într-o mare de oameni. Hristos însă insistă, căci El știa că un suflet delicat s-a apropiat, și acest suflet trebuia să fie cunoscut de către toți cei ce erau de față.
Femeia se gândea să rezolve infirmitatea ei în taină, numai în convorbirea minții și a inimii ei cu Dumnezeu, fără să mai știe nimeni. Hristos îi spune că credința ei discretă a salvat-o.
Este nevoie de multă discreție și noblețe atunci când ne trăim credința.
Cu cât cineva face caz de formele exterioare ale credinței, cu atât să ne îndoim de autenticitatea acesteia. Un om care Îl trăiește pe Dumnezeu în adâncul inimii sale, nu face spectacol din credința sa, ci trăiește totul în taina sufletului său”.
