Preasfințitul Ignatie și-a luat rămas bun de la un preot cu har, părintele Mihai Căpriță! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

TRISTEȚE… Ieri, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat slujba de înmormântare a părintelui Mihai Căpriță, fost paroh al Parohiei „Sfinții Voievozi” din Bârlad.

După Sfânta Liturghie, de la ora 11.30, a început slujba Înmormântării, oficiată în biserica „Sfinții Voievozi”.

În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre realitatea morții și despre cum ne raportăm la trecerea spre cele veșnice a unei persoane dragi:

„Întotdeauna, când săvârșim slujba de prohodire a cuiva foarte drag sufletului nostru, ne gândim că moartea este un mare intrus în existența noastră, o realitate pe care am dori să nu vină niciodată.

Am vrea să biruiască dragostea, să topească întristarea pe care o aduce moartea.

Din nefericire, primul om din zorii umanității, Adam, nu a făcut ascultare de Dumnezeu. Neascultarea a atras după sine intrarea morții în registrul existenței noastre.

Cât va dura lumea, moartea va fi una din realitățile în fața căreia nu ne vom putea opune, indiferent de starea pe care o avem sau de poziția socială. În fața morții suntem egali. Nu se uită la noi nici dacă suntem inteligenți, bogați, săraci, mai puțin inteligenți sau mai puțin frumoși.

Moartea vine, întotdeauna, prin surprindere. Prin învăluire ne ia viața. Niciunul dintre noi nu poate spune, cu mâna pe inimă, că este pregătit pentru moarte.

Dumnezeu a sădit în firea noastră să iubim viața. Fiind Viața ființială, a sădit dorul pământenilor pentru viață. Ne dăm seama de acest lucru atunci când suntem la căpătâiul unui muribund. Cât de mult își dorește să trăiască și câtă semnificație capătă gesturile cărora nu le-am da, cu alt prilej vreo atenție. Apreciază mângâierea adusă, exprimarea dragostei, apreciază că nu este singur și că cineva îi dă o siguranță sufletească.

Este foarte trist când oamenii mor fără să fie înconjurați de nimeni. Mitropolitul Bartolomeu, fiind întrebat care este cea mai mare tristețe a sa, a răspuns, cu un soi de durere, că cea mai mare tristețe este că părinții lui au murit singuri, dumnealui fiind în închisoare.

Inclusiv atunci când simțim că se apropie moartea, noi vrem comuniune, vrem dragoste, care înseamnă viață”.

Preasfințitul Ignatie a amintit de lucrarea pastorală a părintelui Mihai Căpriță, pe care l-a caracterizat drept un «slujitor bun» al Bisericii:

„Cred că și astăzi Iisus plânge, dar, în același timp, ne dă nădejde că este înviere.

Plânge pentru că noi l-am pierdut pe unul din slujitorii buni ai Bisericii, pe părintele Mihai Căpriță.

Mi-a intrat la suflet ca un om entuziast, dezinvolt, bun și inteligent. După 34 de ani de slujire la altar, a venit acum vremea să slujească în fața altarului ceresc al Tronului Preasfintei Treimi.

Îi mulțumesc pentru slujirea pe care a depus-o în Biserică, pentru jertfa de a-i apropia pe credincioși de cele spirituale. Să îi răsplătească Dumnezeu, cum știe El cel mai bine, pentru tot ceea ce a făcut frumos în această lume.

Să îl odihnească cu drepții, și să îl facă părtaș de slava Sa cea cerească. Familiei îndurerate, Domnul să îi dăruiască mângâiere și încurajare. A vrut să moară acasă, înconjurat de ai săi”.