Precizările primăriei Muntenii de Jos față de distribuirea pubelelor către populație

0
427

RĂSPUNSURI… Continuă, în toată comuna Muntenii de Jos, distribuirea către populație a pubelelor pentru colectarea gunoiului menajer în sistemul „din poartă în poartă”. Localitatea este una dintre primele din județ în care se distribuie gratuit pubele, acestea urmând a fi distribuite la gospodăriile din toate satele componente.



Dar, așa cum se întâmplă în astfel de situații au apărut și discuții: De ce acum? De ce nu s-au folosit fonduri europene? La ce vor fi folosite aceste pubele?

La toate aceste întrebări, primarul comunei, Dănuț Crețu, a făcut o listă de răspunsuri, prin care răspunde punctual la toate întrebările locuitorilor.

„Facem următoarele precizări:

– Achiziția pubelelor a fost făcută numai după adoptarea de către Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară a Județului Vaslui a noului regulament privind tarifele practicate de operatorul care se ocupă ce colectarea gunoiului, pentru fiecare Unitate Administrativ Teritorială în parte, precum și a unei hotărâri privind trecerea la noul sistem de colectare!

Acest lucru s-a făcut în luna august, Primăria Muntenii de Jos fiind înștiințată, prin adresa nr. 354 (pe care o anexăm), în data de 14 august 2020 !

Printr-o mobilizare exemplară s-a reușit, în doar câteva zile, achiziția pubelelor și a început distribuirea lor către populație!

– Pubelele nu puteau fi achiziționate „din fonduri europene” deoarece întregul proiect, privind sistemul de colectare a gunoiului menajer, la nivelul județului Vaslui, a fost finanțat de Uniunea Europeană și nu se pot acorda mai multe finanțări pentru același proiect!

Totodată, derularea unui proiect cu finanțare europeană presupune un proces de durată, banii europeni nefiind într-un sac de unde poți să-i iei când și cum vrei, iar cetățenii comunei își doreau trecerea la acest sistem de colectare, cât mai repede posibil !

– Pubelele distribuite sunt doar pentru gunoiul menajer, celelalte deșeuri reciclabile( sticlă, plastic) urmând a fi depozitate în containerele speciale de pe platformele de gunoi!”,

a spus primarul Crețu.