Sute de vasluieni au participat, duminică seara, la un eveniment deosebit, Concertul Tradițional de Colinde „Am plecat să colindăm”, organizat de către Episcopia Hușilor. Un concert care a reamintit de valorile autentice ale tradițiilor românești, de bucuria pe care o aduce împărtășirea cântecelor de Crăciun și colindelor, și de importanța păstrării acestor obiceiuri de-a lungul generațiilor.
Prezent la eveniment, prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei a fosr surprins să vadă cât de mulți vasluieni sunt păstrători ai tradițiilor populare.
”A fost o reuniune de suflete pline de căldură și emoție, într-un moment în care tradițiile și frumusețea colindelor au unit oamenii într-un spirit al bucuriei și al solidarității.
În prag de sărbători, evenimente precum acest concert ne îndeamnă să reflectăm asupra importanței tradițiilor și să ne amintim că frumosul și autenticul nu trebuie nicicând uitate sau neglijate.
Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă din an, un moment în care inimile noastre se deschid către cei din jur, iar bunătatea și generozitatea ne ghidează pașii. Sărbătoarea Nașterii Domnului ne oferă prilejul să fim mai buni, mai iubitori și mai dornici de a aduce zâmbetul pe chipurile celor din jurul nostru.
Această seară minunată ne-a încărcat sufletele cu emoții și ne-a adus aminte că tradițiile și frumusețea colindelor sunt demne de păstrat și transmis mai departe.
Sărbători fericite tuturor, pline de lumină, pace și bucurie alături de cei dragi!”, a postat oficialul Guvernului, pe pagina sa de Facebook.