Prefectul Daniel Onofrei, în mijlocul salvatorilor de pe DE 581: ”Căutăm soluții să cazăm călătorii care mergeau la Chișinău”

0
609




În urma accidentului înregistrat duminică, 26 noiembrie, pe Drumul European 581, unde un autocar cu 39 de pasageri s-a răsturnat, și mai multe mașini au fost scoase de pe carosabil în decor din cauza vântului puternic, autoritățile au decis activarea Planului Roșu de intervenție.









Din fericire, cele 16 persoane care au fost internate la Spitalul de Urgență Elena Beldiman din Barlad, se află în afara pericolului, având traumatisme ușoare.

”Pentru ceilalți 23 de pasageri care se aflau în autocar, căutăm soluții pentru a-i caza pe timpul nopții. Este vorba despre cetățeni din Republica Moldova care nu își pot continua drumul spre Chișinău din cauză că și în țara vecină sunt restricții de circulație.

Rudele persoanelor care se aflau în autocarul implicat în accidentul înregistrat pe Drumul European 581 pot suna la numărul de telefon 0235/315555 pentru a afla informații despre acestea.

În același timp, doresc să felicit și să aduc recunoaștere echipajelor de intervenție care au acționat prompt și eficient în gestionarea acestei situații. Eforturile lor au fost remarcabile și au contribuit semnificativ la limitarea consecințelor tragediei.

În continuare, vom lua toate măsurile necesare pentru gestionarea situației și vom ține opinia publică informată pe măsură ce situația evoluează.

Pentru informații actualizate, vă rugăm să urmăriți canalele oficiale de comunicare ale autorităților”, a spus Onofrei.