Prefectul Daniel Onofrei, oaspetele locuitorilor din Solești: ”Felicit comunitatea pentru promovarea tradițiilor”

0
562




Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a participat duminică, la invitația primarului comunei Solești, doamna Mona Bujor, la șezătoarea organizată la Muzeul Etnografic din Satu Nou, cu ocazia sărbătorii Moşilor de Iarnă.









Vizibil emoționat, prefectul județului a ascultat poveștile de viață ale celor prezenți, a văzut cum se lucrează costumele populare și a apreciat talentul gospodinelor din comună.

De 15 ani, la Muzeul Etnografic din Solești are loc anual o tradițională sărbătoare în cadrul căreia se desfășoară o autentică șezătoare sătească.
La această întâlnire au luat parte atât tineri, cât și vârstnici, mulți dintre aceștia fiind membri ai Ansamblului Popular „Soleștenii”, alături de invitați din împrejurimi. Aceștia își pun în valoare diverse meșteșuguri tradiționale, cântă, se bucură și discută despre încărcătura emoțională a tradițiilor vechi transmise din moși-strămoși.
O astfel de experiența mă determină să reflectez asupra profundelor valori culturale autentice românești și asupra importanței transpunerii lor în patrimoniul cultural al viitoarelor generații.
Felicit comunitatea din Solești pentru eforturile depuse în conservarea și promovarea tradițiilor noastre ancestrale și sunt convins că evenimente precum acesta vor continua”, a spus prefectul, la final.