Prefectul Onofrei, în sprijinul locuitorilor din Dragomirești: ”Căutăm soluțiile legale”

0
392




Joi, prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a fost prezent în comuna Dragomirești, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care au construit case în extravilanul satului Popești și care nu dețin autorizație de construcție.









De asemenea, respectivele locuințe nu sunt conectate la rețeaua de curent electric. Imobilele se află pe terenul privat al UAT Dragomirești, care, din cauza stadiului neterminat al Planului Urbanistic General (PUG), nu poate fi trecut din extravilan în intravilan.

„Împreună cu autoritățile locale le-am transmis cetățenilor afectați de această problemă că vom căuta soluțiile legale pentru a-i ajuta.

Înțelegem importanța rezolvării acestei situații, deoarece asigurarea unui mediu locativ adecvat și accesul la servicii de bază sunt drepturi fundamentale ale cetățenilor.

Ne dorim ca, prin efortul comun și prin respectarea principiilor de transparență și responsabilitate, să găsim soluții adecvate și să oferim oamenilor condiții de trai corespunzătoare” , a declarat prefectul Onofrei.