Local

Premieră în România! Primarul de la Bogdănești a fost repus în drepturi de Curtea de Apel Iași! ”Este o bucurie. Pentru mine a fost coșmar”, a spus dr. Ion Dorobanțu

Dr. Ion Dorobanțu, unul dintre cei mai vrednici primari din județul Vaslui, omul de numele cărua se leagă modernizarea acestei localități, a fost repus pe funcție, începând cu 29 mai 2023, caz unic în țară, după ce Instituția Prefectului l-a demis.

Pe 4 aprilie 2023, dr. Dorobanțu era demis din funcția de primar, prin ordin al prefectului județului Vaslui, după ce procesul cu Agenția Națională de Integritate a ajuns pe rolul Curții Supreme. În ianuarie 2023, primarul Dorobanțu cerea înțelegere de la judecătorii români de la ICCJ, pe motiv că sesizase instanțele europene.

”Respinge cererea de suspendare a cauzei, formulată de recurentul – reclamant  Dorobanțu  Ion, până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2023”, aveau să decidă judecătorii Curții Supreme.

Numai că magistrații Curții de Justiție a UE au considerat, analizând faptele de care se făcea vinovat primarul – fusese și membru al Consiliului de Administrație al școlii din Bogdănești – că nu se impune o sancțiune atât de drastică și au cerut rejudecarea cazului și anularea documentelor de demitere a primarului.

Procesul a ajuns din nou la Curtea de Apel Iași, care a decis următoarele, pe 29 mai 2023:

”Admite recursul declarat de recurentul Dorobanţu Ion împotriva sentinţei nr. 136/19.04.2023, pronunţate de Tribunalul Vaslui, sentinţă pe care o casează. În rejudecare, Admite cererea formulată de reclamantul Dorobanţu Ion în contradictoriu cu pârâtul Prefectul jud. Vaslui. Dispune suspendarea efectelor ordinului nr. 126/04.04.2023 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 863/89/2023, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 29.05.2023.
Document: Hotarâre  339/2023  29.05.2023”.

În aceeași zi, luni, pe 29 mai, Ion Dorobanțu a fost repus pe funcția de primar. Va avea încă un hop de trecut, anukarea în totalitate a ordinului prefectului județului Vaslui.

Cu emoție în glas, primarul ne-a povestit cât de mult a suferit în urma unei sentințe nedrepte.

”Eu nu am dat pământ rudelor, nu mi-am angajat soția sau copilul în primărie, nu am favorizat pe nu știu ce rudă, nu am făcut nimic greșit. Doar că am făcut parte din acest Consiliu de Administrație, pentru că mi-am iubit comuna și școala și am dorit cele mai bune decizii pentru sistemul de învățământ din comună. Asta au analizat și au înțeles judecătorii europeni.

Sper ca, după decizia extraordinară a Curții de Apel Iași, și judecătorii Tribunalului Vaslui să-mi dea dreptate, pentru că nu am făcut nicio ilegalitate”, a spus primarul comunei Bogdănești.

Are mare dreptate edilul comunei Bogdănești. Un om de o probitate morală și profesională deosebită, cum este dr. Ion Dorobanțu, nu poate fi acuzat pe nedrept de fapte grave, câtă vreme nu a făcut nimic ilegal, ci a acționat în interesul comunității. Probabil că, în urma sentinței Curții de Apel Iași, judecătorii din Vaslui vor da o sentință care va repune lucrurile în ordinea lor firească.

Vă reamintim că, în 2017, Agenția Națională de Integritate anunța existența conflictului de interese de natură administrativă, în cazul primarului comunei Bogdănești, din județul Vaslui, medicul veterinar Ion Dorobanțu: ”Dorobanțu Ion, primar al comunei Bogdănești, județul Vaslui, găsit în stare de incompatibilitate. În perioada 27 septembrie 2012 – 30 iunie 2014, a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Horia Stamatin”, sat Bogdănești, județul Vaslui, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago