PREMIERĂ ISTORICĂ După 33 de ani, la Fălciu va ajunge prima garnitură de tren
Marți, la ora 10.00, va ajunge în gara de la Fălciu prima garnitură de tren, după 32 de ani de la închiderea căii ferate Bârlad-Zorleni-Fălciu Nord. Circulația pe linia Bârlad-Fălciu (spre frontiera cu R.Moldova) a fost sistată complet în 1992, dar o parte (Zorleni-Fălciu) a fost redeschisă temporar în martie 2022 pentru a ajuta refugiații ucraineni.

Linia ferată transfrontalieră Zorleni-Fălciu (România)-Cantemir (Republica Moldova) este, spun oficialii, din nou funcțională, după ce, la finalul lunii noiembrie, a fost recepționată lucrarea de revopsire a podului feroviar peste Prut, de la Fălciu, pentru toate cele trei deschideri ale podului.
În octombrie 2025, a fost aprobat Memorandumul pentru controlul coordonat pe teritoriul României, pe baza decizia UE privind reconstrucția completă a liniei și redeschiderea circulației feroviare pe podul Fălciu – Prut 2 – Cantemir.









