Stirile Vasluianul

Premierul Ciucă, întâlnire cu reprezentanții Romgaz! ”Investim în securitatea energetică a României”, a spus Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, marți, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producția de gaze naturale și punerea în producție de noi sonde.

Cu acest prilej, a fost prezentată implicarea Romgaz în proiectele off-shore la Marea Neagră, inclusiv Neptun Deep. Conducerea companiei a prezentat, totodată, evoluția proiectului centralei de producere a energiei electrice de la Iernut, cu o putere instalată de 430 de MW.

Guvernul acordă o importanță deosebită investițiilor care contribuie la consolidarea securității energetice a țării. Rolul Romgaz, ca și companie națională, este determinant în implementarea planurilor Guvernului de a atinge acest obiectiv. Avem nevoie de un ritm alert în implementarea acestor proiecte, iar pentru asta  am asigurat toate instrumentele necesare, atât financiare, cât și legislative”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

8 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

11 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

12 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

15 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

17 ore ago