Preotul iubit de comunitatea din Muntenii de Jos face minuni și în Italia

0
2011

Părintele Costică Hârtopanu, cel care zeci de ani a condus destinele parohiei de la Muntenii de Jos, face gesturi frumoase, pline de credință, în Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ier. Iacob Putneanul”, din Villanova di Camps, Italia.

Zilele trecute, preotul provenit din Vaslui, care slujește de câțiva ani în Italia, a mers în fruntea unui grup de copii într-o excursie încărcată de semnificații religioase.

”Cu ajutorul Mântuitorului, al Maicii Domnului și al Sf. Ier. Iacob Putneanul, am dus la bun sfârșit, împreună cu copiii școlii parohiale, un proiect de a cunoaște și aici mănăstirile noastre ortodoxe și o parte din frumusețile naturii.

Primul popas l-am făcut la mănăstirea Sf.Pantelimon Trichiana Confos, după care, pe un traseu spectaculos, am ajuns la Grotele Caglieron.

Pe viitor, sperăm într-o participare mai numeroasă a copiilor. Mulțumim copiilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă, mulțumim părinților pentru participare și mulțumesc doamnei preotese pentru implicare și organizarea acestei excursii.

Domnul să ne ajute!”, a postat preotul vasluian.