Local

Președintele CJ Vaslui participă la ”Sărbătoarea Câmpenească”, de la Șerbotești! Distracție și muzică bună, de la ora 13.00!

Duminică, la prânz, toți vasluienii sunt invitați la o ”Sărbătoare Câmpenească”, eveniment ce se va desfășura în satul Șerbotești, începând cu ora 13.00. Vor evolua pe scenă Ansamblurile folclorice ”Soleștenii” și ”Mlădițe codăeștene”, Fanfara Trandafirilor (Valea Mare), Formația Trio Solești, solistele Ioana Stoleru, Teodora Panainte, Cosmina Adam și Ion Paladi. Copiii sunt așteptați în parcul de distracție

Întreaga activitate este susținută de Primăria Solesti și Consiliul Județean Vaslui.

”La petrecerea de la Șerbotești îi așteptăm nu numai pe toți locuitorii comunei, ci și pe fiii satului și pe locuitorii din județ, care vor să petreacă câteva ore într-un cadru natural, specific acestui anotimp. Noi garantăm că se vor simți bine și vor petrece câteva ore de relaxare, în compania muzicii populare, așa cum știm noi să ne așteptăm musafirii”, a spus Mona Bujor, primărița comunei Solești.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago