Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, l-a avut ca oaspete pe președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. În cadrul întâlnirii s-a vorbit despre viitorul fotbalului vasluian, despre grupele de copii și tineret, precum și despre bazele sportive actuale și cele în curs de construire din județul Vaslui.
”Am abordat problema investițiilor în ceea ce privește infrastructura sportivă din Vaslui. În municipiile Vaslui și Huși se află în derulare două proiecte prin CNI, urmând ca până la sfârșitul anului să fie date în folosință două baze sportive moderne pentru fotbal.
La Vaslui a fost predat deja amplasamentul constructorului, care va trece la treabă în cel mai scurt timp. Anual, Consiliul Județean Vaslui susține entitățile sportive din județ, prin programul județean de finanțare nerambursabilă, printre proiectele aprobate regăsindu-se și cele legate de activitatea fotbalistică”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost însoțit de secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, și managerul Departamentului Competiții din FRF, Felix Grigore.În vizita prin județul Vaslui, delegația FRF a fost însoțită de președintele AJF, Bogdan Gheorghiță.
La discuții au mai participat vicepreședintele Ciprian Trifan, primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, și prefectului județului Vaslui, Daniel Onofrei.