Categories: Vasluiul la zi

Prevenirea, primul pas pentru siguranța personală. Campanie impotriva furturilor din buzunare

În perioada 15 – 23 decembrie, peste 25 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bârlad – Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive privind furturile din buzunare în cadrul campaniei „Săptămâna prevenirii furturilor din buzunare”. Scopul campaniei a fost conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile la care se pot expune, în cazul în care nu adoptă măsurile minime de siguranță. Comportamentul neadecvat caracterizat prin neglijență, ignoranță „ajută” la comiterea acestui gen de fapte, mai ales atunci când persoanele se află în zonele aglomerate. Astfel, în cadrul campaniei, polițiștii au desfășurat mai multe sesiuni de informare și acțiuni de prevenire. Au fost instruiți peste 30 de minori și peste 155 de adulți, fiind distribuite peste 190 de pliante și afișate peste 30 de afișe care conțin recomandări pe linia prevenirii furturilor din buzunare sau genți.

Iată sfaturile polițiștilor:

nu purtaţi portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor;

nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi mai des vizate de hoţi;

păstraţi portofelul şi banii în buzunarul interior şi asiguraţi-l cu nasturi sau fermoar. Un buzunar bine asigurat descurajează hotii;

nu luați asupra dumneavoastră sume mari de bani ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi. Când este posibil folosiți cardul pentru cumpărături;

nu vă lăsați atrași în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva, oricât de avantajos vi s-ar părea;

evitați să vă urcați în mijloacele de transport în comun aglomerate;

țineți bagajele în brațe, în nici un caz spre culoar sau spre vecinul de scaun;

nu vă înghesuiți și nu permiteți să fiți înghesuit, atragând atenția cu voce tare.

Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

7 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

11 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

11 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

11 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

12 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

23 de ore ago